Ploaia bate, m-a ales,
Din umanul pamantesc,
Pentru calea ce-o am de mers,
Catre masa lumilor din vest.
Pasul mi-e tot unul, nu vreau sa mi-l grabesc,
Nevoia de timp e pentru ce am sa gandesc,
Prezentul in fata, lumilor ce o sa le vorbesc.
Coridorul meu ales, spre incapere ma duce,
Insa prin razele marilor orizontale ma cufund,
Catre misterul cel de sus, azi , acum e apus.
Nimeni nu ma ia de mana,
simt in furie,
Abdomenul mi e impins de-o lovitura,
Semnul meu
e pe-a cerului penurie.
Mi-este sete, nu exist
Un calendar imi arata data
Cat am asteptat de atunci,
De cand am luat prima gura de apa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu