Din proprii-le-mi ganduri nu citesc nimic,
Si totusi ma gandesc la mine,
Frumosul tinut al constientiului meu ma indeamna,
Sa privesc in taina, lanul de flori scluptate.
Caci in pasul meu strivesc, gramajoare de nisip,
Dar simt un verde aprins in calcai,
Sint visul de a trai in petalele desertaciunii.
Prin asfintit zaresc primul licar de lumina, roua il coboara-ncet.
Insa in pustiul meu, e doar gandul unui dorinte: Astept lumina in nisip.
Din lumina nu zaresc nimic, nimic nu pot a prinde-n palme,
Caci pe fata mea se scurg, tainici siruri de nisip,
Ploaia se-convoaie in lumina, dar si vantul e aproape,
Simt ca totusi ma cufund, in lumini si ape.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu