Corul Mujinschi

Constat un citat prozaic, in iluminarea sumbra a omenirii,
Noi nu murim cum copacii zac in cunoasterea lor milenara,
Noi nu suntem drepti, noi nu spunem adevarul,
Negam tot ce iubim, si recunoastem cand suntem infranti,
Orgolioase oase, zac in cea dintai penurie oarba,
Prin ceata ce calca inceata istorie din umbra spumeganda a viitorului.

De ce ne dorim sa vedem, cand nu vrem sa cunoastem ce vedem,
De ce vrem sa auzim,cand nu vrem sa intelegem ce auzim,
De ce visam un drum ce trebuie parcurs in viata,
Cand oameni sunt construiti ca sa greseasca si niciodata nu pot avea un plan,
Suntem elemente vandute in galacticul mecanism, metronom al destinului social,
Ce dorim sa facem cu adevarat, cerem ajutor pretutindeni,si iata, inca existam in complexul animalic arbitrar,
O intrebare mai scurta pentru tot ce exista : Univers ,  de ce te misti intr-un sens inegal?

Ma nasc aici pentru intaia oara, sub un constient incapabil sa vada spiritual,
Si levitez prin legile pamantene, pana ma nasc din nou, ca sa vad, sa aud cu adevarat.
NU mi neg conditia de azi, insa vreau sa o descopar pe cea de maine,
Tot ce vreau - eu nu regert , tot ce realizez nu ma intreb, insa tot ce stiu eu este pentru acum,aici, azi.

Scad inceputul, imi scad si visul, imi reduc si universul existential,imi sterg si punctul geografic,
Raman o  raza organica pe obrazul rosu al partituri corale,
Ramanem o intrebare, ramanem intr-un vals al ciorilor repetitiv,
Dovada fatidica al simplului - Eu - Acum, Aici, roua sufletului macinat , roua ochilor inchisi,
Roua corului, roua prezentului, roua destinului, - Corul Mujinschi si un ultim acord.