Oamenii cu maneci lungi

Regresul meu , inconstienta materiala, excesul din dorinte,
Prezic o adiere rece, scurta istorie a oricarei fiinte,
Prezic un gand comun, o ucidere inceata, o realitate umana,
Prezic o  muzica mono celulara, cearceafuri si o coroana,
Prezic o sinceritate unilaterala, si o scrisoare mult prea banala.

Progresul meu, realizare materiala, limitat in orice dorinta,
Dezbat intr-un vant rece, ce inseamna sa fi o vie fiinta,
Dezbat o caricatura, zambesc incet dincolo de pereti,
In geam zaresc copacii goi - toti stau drepti,
Si drumul, sau cararea pe care trebuie sa te indrepti.

Regretul meu, in orice asfalt calcat de ale mele picioare,
istorie scrisa in noroi, frunze, amintiri cicalitoare,
totul e acum, iar acum trece precum o boare,
si tot ce stiu e ca orice drum pasit de mine, are rute ocolitoare.

Regretul meu, in orice scriu, ma intreb scriu sa fiu citit?
Poate sunt vocile nebune, a unui biet smintit,
Sa poate e arta, depinde de cultura, culoare, daca si permit
Dar defapt e tot un nebun, inchis pentru ca nu e inca privit.

Iar toata aceasta pledoarie -  totul se rezuma in ce urmeaza,
Cand nu stii ca esti iubit, oamenii cu maneci lungi iubire iti doneaza,
Cand esti uitat, oamenii cu maneci lungi in continuu te viseaza,
Dar oamenii cu maneci lungi mor si ei, iar dincolo de obiectiv,
Nu raman decat trupuri legate, conglomerate - singure in colectiv.