Timpului ii i-a prea mult timp sa se scurga,
Vijelia din campul sau desertul ochilor goi,
Viata din sanul gol, laptele incepe sa il mulga,
Si mi stropeste orgoliu, cu sange, buzele moi.
De-ai putea sa mi intelegi privirea inerta,
Atunci cand te zaresc,
Ai simti minciuna mea lunga si concreta,
Caci asa traiesc.
Minciuna nu e o masca, nu I un mamut trecut,
Minciuna nu e alegorie, e un sunet mut,
Minciuna nu traieste din viclenie, are o stare proprie,
Minciunea nu e minciuna, e un vesmant de pe o mumie.
De-ar fi sa aleg aici, regret, o solutie, draga mea,
Nu as muta nimic, si as vorbi cu Pacientul U.
El mi-ar oferi un coridor, din zeu in muritor,
Si mi-ar lasa un singur har, sa mpletesc " condrante",
Ce-s alea, amorul meu? Minciuni adevarate!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu