Ploaie pe coridorul numarul cinci ( Pacientul Uttler )

“Cu tot ceea ce insemni tu, Uttler, cu tot ceea ce insemni tu…..”

Doctorul îşi depuse marturia asupra existenţei mele ,

Ma indrept spre coridor cu halatul alb, bucuros ca pacientul mi-a ascultat sfatul,

Insa sătul de tot acest imaculat moment ascult cum vantul sparge un geam,

Ce era in fata unui cuier gol, de stejar, lasand ploaia sa năvălească în voie.

Ma indrept spre usa coridorului numarul 5, vesnic monument al timpului,

In acest spital fantomatic, doar spiritele se tratează de viaţa lor grea,

Păşesc încet din coridorul 4, ating o usa grea si rece, sunt in fata celei mai grele usi….

Coridorul numarul cinci, doar pe mine ma accepta, pacienti nu are, nu deţine, nu reţine,

Este o oglinda a vremii, trupul ei e sfâşiat de acesta, afara plouă, şi aici plouă însă altfel.

Ploua din podea , plouă din pereţi, ploua din colţar, ploua din glastre, intermintent timpul se aşterne…..

Insă picurii nu ating minic, nu se strivesc, trec in infinit, e o bariera pentru spiritele dornice sa plece,

Din acest spital, unde eu sunt doctorul fiecarui sentiment pe care eu l-am simtit într-un moment,

Moment ce il pot regasi in coridorul numarul 5, igrasia timpului se asterne pe un perete lateral,

Unde sunt desenate portrete, prin ochii si gura timpului poleit de sperantă.

Acest coridor reprezinta un aspect viu in arhitectura spitalului, el s-a format singur,

Cand timpul se va opri, acest coridor se va sparge precum un glob de cristal,

El reprezinta o etapa a vietii, in care, poate trebuie doar sa inveti, sau sa te odihnesti,

Pentru a putea trece intr-o alta etapa, sub un alt constient, si sa realizezi inconstient ce ai invatat constient intr-o alta lume de-a ta.

Acest efemer coridor conţine esenţa purului inperfect,frumos,calm,docil,noroc,vis.

Prin el cream un vis, al carei sperantă, trece calma si docila printr-o frumoasa inperfectiune a vietii.

Este puternica amagire a simplului fapt ca noi dupa ce murim si trecem prin acest coridor,

Putem vedea ce am facut in acest mic popas al vietii noastre lungi, dar ne nastem nebiruitori in fata lui,

Deoarece un altul sunt eu de fiecare data cand ma nasc si nu mai pot privii in trecutul vietii mele.

E incarcat de amintiri, putere şi copilarie, nu comite erori grave, sunt voite sau intamplatoare.

El nu creaza o viata noua, el nu retine, nu detine nici un spirit trecator, el asteapta pe cine trebuie, el se contracta si se transforma, si se redescopera, in fiecare colt al sau.

Doar pe mine ma accepta,in prezenta momentului.

Ating usa,o deschis, deschid si ochii si nu mai ploua, e liniste, timpul mi-a făurit un drum calm,

Pasesc incet, inchid usa, stau rezemat cu spatele pe ea…

Privesc, totul e aproape, dar foarte departe daca ma intind sa apuc ceva,

Aud un glas: “Cu tot ceea ce insemni tu, Uttler, cu tot ceea ce insemni tu…..”

Clipesc prin ochii de atunci, si revad iar cafeneau, stau la masa, incalzit de soare, spatarul scaunului incepe sa ma intepe cu caldura sa,

Cafeaua era terminată, mici semne zaresc in cană, baiatul revenise cu un balon galben

Imi zambeste.

-          Ce cafea tare.. Zambesc si eu si baiatul imi intinde mana in care tinea balonul.

-          Cred ca ar fi bine sa pleci acum. Imi zambeste matur si convins de cele spuse.

Ma ridic sa plec, ma intorc cu spatele la masa, clipesc, sunt deja la notarul meu. Ma instiintat.