Spre sentimentul meu vinovat,
Vad in cenusa mea un ultim chip desenat,
Aici nu ma regasesc, nici nu astept sa fiu chemat,
Pentru ca la ultima cupa de ceai eu eram deja plecat.
Stiu ca in fraze nu pot cuprinde ceva,
A ta imbratisare si un sarut uitat,
Al tau zambet, un suflet patat,
Al tau tot, al meu nimic, e tot ce mai pot privi.
Sa rup lumina si sa o astern asa cum ti am promis,
Sa alung intunericul, si sa cioplesc in vis,
Nimeni nu imi va intelege ultima vina,
Regret ca am gustat din cupa cuvintelor amare
la ultima noastra cina.
Iris si frunze, concluzii confuze,
Visele mele, ca si noptile sunt duse,
Asmutite in asternuturi reci si goale,
Odata unde aveam capul pus pe ale tale poale.
Frica mea e pentru drumul meu,
Totul va fi strain, nici copaci nu pot murii drepti,
Insa ce pot simti si acum, adierea vantului si un par balai,
Un praf ridicat peste noi, scrumul si ultima cana de ceai.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu